Mă privesc acum la ceas de cumpănă şi văd în mine urmele pe care le-au lăsat oamenii şi deopotrivă viaţa.
Un sfert de secol s-a târât peste mine, lăsându-mi dâre de amintiri amestecate cu dorinţe. Mi-am înplinit nişte visuri, strângând bine în pumni şansele pe care le-a oferit Bătrânul. Şi dintre toate drumurile pe care m-au trimis acestea, drumul spre mine m-a bucurat cel mai mult. I-am reîntâlnit pe toţi aceia care au fost odată "eu", primind de la ei învăţămintele şi speranţele lor, să le duc mai departe aceluia care voi fi mai târziu. M-am revăzut de departe cum mânuiam spada în iureşul luptei, tăind în dreapta şi-n stânga forţele deznădejdei, cum iubeam pe necuprinsuri de ape năluci ce aveau să dispară la o simplă atingere, cum sufeream printre oameni singurătatea...
Aş vrea să văd, să simt timpul ce va să vină, nenăscut încă, rezultat al propriilor noastre încleştări, să-l întreb ce mi-a hotărât pe mai departe Bătrânul, cu înţelepciunea şi încăpăţânarea lui de demult. Simt în carne o hotărâre firească, de parcă pregătit cu mult dinainte pentru a împlini ceva, ar trebui să-mi iau un avânt...
Încă mai iubesc şi acest lucru mă face fericit. Credeam cândva că sufletul îmi va rămâne uscat de atâta amărăciune, după atâtea şi atâtea speranţe irosite. Acum ştiu că soarta îmi hotărâse anumiţi oameni alături alături iar eu îmi pierdeam vremea printre alţii. Dragostea mea de acum îmi luminează viaţa şi-mi toarnă linişte în tăvălugul vieţii de zi cu zi. Un singur lucru însă mă nelinişteşte: voi avea parte de această dragoste până în ceasul cel din urmă, voi avea şansa să o împlinesc?
martines
28 iunie 1999